Capul Sus!

"The years 2009 through 2012 are explained in precise detail. Referred to by Nostradamus as the Time of Troubles, this period is full of war, despair, and evil, but also of hope and promise."

Va doresc, incepand din momentul asta, multa pofta de viata!

Despre: Ultimul etaj

Oamenii fug de ultimul etaj. Probabil le e lene sa urce.
Sau, poate, s-au obisnuit atat de mult sa aiba pe cineva deasupra capului, incat nu se mai pot lipsi de bataile celui de sus.
Se poate sa fie speriati de ploaie, sau de faptul ca intre ei si cer se afla doar o placa de beton...
Sau poate de faptul ca urca apa mai greu.

Habar n-am. Cert este ca etajele intermediare sunt cele mai cautate.
Ce oameni nebuni... Si dependenti!
Sau poate au doar rau de inaltime..

Cum naiba sa mai conteze presiunea apei, cand te uiti pe geam si vezi acoperisurile astea, de poveste, ale caselor inzapezite?
Cum sa mai conteze oboseala urcusului, cand vezi diversitatea asta de inaltimi, ce se joaca sub ochii tai?
Cum sa conteze raul de inaltime, cand vezi varfurile albe ale copacilor astora inghetati?
Cum sa fii speriat de ploaie, cand esti primul pe care il uda?
Cum sa iti doresti multe etaje intre tine si cer?

Habar nu am.
Insa, ma bucur ca este asa. Am cumparat apartamentul asta mult mai ieftin decat vecinul de la doi.
Si tot el se uita la mine compatimitor. Ha! Ce oameni nebuni...
N-o sa dau niciodata ultimul etaj pe cel mai fain, ala de la doi.
Vine mai greu apa? Nu-i problema. O astept. Am timp...

Despre: Runnin' around robbin' banks

De la un moment dat am pierdut numaratoarea.
Oricum, ce sens are o evidenta precisa? La inceput eram orgolios, mandru. Si conta. Acum…
Cert este ca au fost ceva case pe care le-am jefuit. Si m-am umplut de valori. Si de remuscari fata de persoanele ramase goale, in urma, e drept.

Valorile le-am valorificat. Iar banii i-am cheltuit cat ai zice "adio".
Remuscarile le-am agonisit insa minutios. Le am aproape intacte, pe toate.
De ce "aproape"? Pentru ca, de o parte din ele am scapat, gandindu-ma ca persoanele pagubite erau in mod cert asigurate. Cu siguranta, insa, am pagubit si cateva fara asigurare. Dar, chiar si cu asigurare, e destul de neplacut. Trebuie sa alergi de la unul la altul sa recuperezi ce ti s-a furat. Si apoi…mai sunt si bunuri cu valoare sentimentala, pe care nu le mai recuperezi niciodata.

Da, am remuscari. Frica, in schimb, nu imi este. Chiar daca ultima data am fost pe punctul de a fi prins. A trebuit sa las toata prada acolo si sa fug. Si…nu era o prada oarecare. Dar asta e…mai sunt case de jefuit.

Ma gandesc, totusi, sa termin cu prostiile. Am inceput sa obosesc si eu.
Ma gandesc sa dau LOVITURA, iar cu banii obtinuti sa imi iau o casa, pe care sa o asigur, ca e plin de hoti in lumea asta…

Oricum, nu-i nici un stres, nu ma grabesc undeva.
Pe moment… everything is cool and everything is smooth...

Despre: Fara foc

Stau si ma uit, tremurand, la ea.
Ea abia asteapta sa fie aprinsa si sa intre in mine. Sa ma ameteasca, sa ma imbete, sa-mi degradeze calitatea spermei si sa ma omoare, in cele din urma.
Numai ca eu nu am cu ce sa o aprind! Undeva, pe drum, am pierdut focul. De fapt, stiu. Mi l-a ascuns EA. EA mi l-a luat si l-a ascuns! A crezut ca imi face un bine. Si uite, acum stau ca un bou, fara foc, uitandu-ma la tigara asta apetisanta...

Si, prin zona asta pustie, abia daca trece cineva, cand si cand.
Ma uit, inca o data, prin camera. Peste tot sunt haine cu buzunarele intoarse pe dos. Undeva, in coltul camerei e golit tot continutul sertarelor. Unde sa mai caut?

Ce proprietari tampiti! Mi-au inchiriat bungaloul asta din pustietate si nu au lasat nici macar o sursa de foc! In schimb am patru scrumiere. Si doua lumanari! Cretinii dracului! Ce sa fac eu cu lumanarile lor stinse? Niste idioti, toti! Ce ma fac? Ce naiba sa fac? Am un cartus de tigari si nici un chibrit! Si pe aici nu trece nimeni, niciodata! Si tremur!

Ce tampenie! Mi-am amintit acum de doamna aia, la cincizeci de ani, pe care am vazut-o in gara. Purta o fusta de ceva stofa neagra si un tricou negru cu Slayer. Si avea o tigara aprinsa in coltul gurii. Doamna aia sigur avea un foc! Unde dracu' e doamna cu Slayer!?

Ma uit iar la tigara. Lucky Strike. Lucky pe dracu', ca inebunesc aici, fara foc...
Ia stai! Ssssst! Se aude ceva afara. Ia sa ma uit pe geam. Da, intr-adevar, uite ca se vede o silueta! Sunt salvat!! O sa iau foc si o sa fumez tigara de la tigara! N-o sa mai raman nici un moment fara foc! Sunt salvat! Ia sa ies sa o intreb.
- Nu va suparati, intreb eu, incercand sa imi controlez nervozitatea din glas. Aveti cumva un foc?
- Imi pare rau, zice ea, vizibil speriata de aparitia mea brusca. Nu fumez.

Fir-ai a dracului, te-am intrebat daca ai un foc, nesimtito, nu daca fumezi!
- Dar aveti idee de unde as putea face rost de unul!!? intreb eu iritat.
- N-am nici o idee, raspunde ea, luand-o la fuga.
- Stai! Stai!
Curva naibii! S-a dus. Si m-a lasat fara foc! Ce dracu' sa fac!? Ce ma fac!?
Probabil am speriat-o. Speriata naibii! Al dracului tineretul din ziua de azi. Nu mai are nimeni foc. Nimeni! Oameni civilizati si fandositi. Umbla cu dioru’ si cu laxativu’ pentru slabit in geanta, da’ un foc n-ar lua cu ei! 'r-ar ai dracului cu campaniile lor anti fumat si cu raduleasca lor! I-ati inebunit pe toti! Sa ne-o tragem in loc sa fumam, ha!? Cum ar fi, canceru-i mai al dracu' decat SIDA? De fapt stai, ca aici incep aia cu cauciucurile lor. Sa ne protejam! Sa ne ermetizam! Ermeticii dracului! Inveliti-va in cauciuc si ascundeti bine toate sursele de foc! 'r-ati ai dracului toti! Nu mai are nimeni foc! Toata lumea se pastreaza sanatoasa! 'r-ati ai dracu’ cu sanatatea voastra!

Vreau un foooc! Ma aude cineva!? Un foooc! 1 foc. Un F.O.C.! Foc foc foc!!....

Intru inapoi in bungalou. Ma invart de colo, colo. Strang din pumni. Strang din dinti. Dau din picioare. Ma rog la Prometeu. Nici o sansa.
Ma uit la fiecare pachet in parte: Sa ma las, cica, de fumat ca sa reduc riscul bolilor cardiace. Idiotilor! Sunt pe punctul de a face infarct, de nervi! Ce dracu' de risc sa mai reduc???
Citesc urmatorul avertisment si incep sa rad isteric. Ha! Hahahaha! Haaaaahahahaha! Ia auzi: fumatul dauneaza sanatatii celor din jur. Haha! Hahahaaaaa! Ha! Care din jur, dauna-i-as sanatatii lui? Care?? Unde esti, mah, sa te imbolnavesc, ’r-ai al dracului sa fii.

Ma mai invart de cateva ori prin camera si, in cele din urma cad si ma lovesc cu capul de noptiera si raman fara suflare. Fara suflare, asa zic ei, aia care m-au gasit ”fara suflare”. Numa' ca eu nu sunt fara suflare! Sunt cat se poate de ”cu suflare”. Suflu foc si rotocoale de fum. Si in jurul meu sunt sute de torte aprinse, si gramezi de tigari si de tutun proaspat si foite neatinse. Iar eu stau pe spate si fumez, uitandu-ma la cer!

S-a agitat prea tare. Practic, a luat foc, cum se zice, si inima i-a cedat...las in urma foarte foarte departe vocea medicului. Sunati familia victimei si dati-mi si mie un foc. Trebuie neaparat sa fumez o tigara. Tocmai m-a sunat nevasta-mea, ca vrea sa divortam...Cica, simte ca s-a stins focu’ dintre noi. ’r-ar a dracului cu focu' ei cu tot! Da’ bani cine aduce in casa, ha!?

Despre: Zambiti, va rog

Uite, dragul mami, poza din Italia. Offf, m-a prins exact cand clipeam.
Uite-o si pe tusa Dalal, langa mine. Era destul de vesela in ziua aia, dupa cum vezi. Tocmai isi cumparase rujul ei preferat.
Surioara ta, Husniyah, era cu gandul la iubitul ei de acasa. Vezi cum se uita, asa, in gol?
Verisoara ta, Atiya a iesit destul de trista. Cei de la Zara vandusera bluza ce si-o rezervase cu o zi inainte...
Te intrebi de ce a facut Salma fata asta? Hihihi...imi vine si acum sa rad cand imi amitesc. I se trasese firul de la ciorap si era stresata sa nu se vada..

Vezi? De asta imi plac mie pozele...
Ma uit la chipurile noastre si imi revin in minte amintiri placute...

Despre: Ei nu exista

Nu exista posesivitate. Exista in schimb, lipsa de sincronizare.
Nu exista rutina. Exista, in schimb, incapacitate de a visa.
Nu exista obsesie. Exista, in schimb, lipsa de pasiune.
Nu exista plictis. Exista, in schimb, frica de a privi in interior.
Nu exista imposibil. Exista, in schimb, lipsa de deschidere fata de conditiile in care s-ar putea.

Daca eu devin el si tu te transformi in ea, inseamna ca atunci cand ii chemam pe ei, tot noi vom veni.

Vezi, ea?
Ei nu exista. Exista, in schimb, noi. Adica el si ea.

Despre: Intre Rasarit si Apus

Eivissa. Ultima seara a scurtului nostru sejur.

Auziseram noi ca rasaritul la Cafe del Mar, in San Antonio, este de vis. Ca lumea, degradata dupa o noapte de bantuit prin cluburi, merge acolo si isi alunga demonii cu o cafea, in timp ce priveste soarele iesind din mare, si isi linisteste sufletul pe acorduri dintre cele mai relaxante. Preluaseram informatia asta, cumva, din aer.
Am hotarat sa culegem si noi merele de aur.

Ne-am obosit trupurile prin cluburi toata noaptea si, spre dimineata, ne-am urcat in autobuzul de San Antonio.
Dupa treizeci de minute, am ajuns la destinatie.
Ne-am luat de mana si ne-am facut loc prin multimea colorata, galagioasa si ametita ce bantuia pe strazile inguste ale oraselului. Am ajuns, intr-un final, la Cafe del Mar. Mare ne-a fost surpriza, insa, cand am vazut cafeneaua inchisa si plaja din fata ei pustie.

Era ora sapte fara un sfert. La cativa metri mai incolo, trei tineri stateau aiurea si aruncau cu pietre in apa. Ne-am apropiat de ei si i-am intrebat daca nu stiu cand se deschide cafeneaua. Ne-au spus ca la ora sapte.
Cand ne-au vazut cautand un loc pe plaja, pentru a ne aseza, au adaugat:
Seara! La sapte seara!
Cum? am intrebat. Si rasaritul?
Rasaritul se vede din partea cealalta a insulei, ne-au spus. De la Eivissa. De aici se poate vedea, foarte bine, apusul.

M-am uitat la ea. S-a uitat la mine. Fara nici un cuvant am luat-o la fuga, catre statia de autobuz.

Cand am ajuns la Eivissa, soarele ne zambea, sfidator, de pe cer.
Si uite asa, alergand dupa rasarit am ajuns la apus. Si intorcandu-ne de unde plecaseram, am ajuns prea tarziu.

N-am reusit sa vedem cum rasare soarele pentru noi. Si, pentru ca in ziua respectiva plecam, nu am avut parte nici de un apus linistit. Am ramas asa, dezorientati, pierduti intre rasarit si apus o buna perioada de timp.

Apoi ne-am facut fiecare bagajele. Si am plecat catre...continent...

Despre: Flamenco

Pe toate posturile de radio si televiziune, stirile vuiau: Tornada! Se apropie!
In satuletul asta mic, de pe malul oceanului isi facuse aparitia batalionul Salvarea, din cadrul trupelor speciale de lupta contra calamitatilor naturale.
Cetatenii isi paraseau casele, pe rand, sub privirile soldatilor.
Oamenii erau speriati, panicati, iritati. Fiecare incerca sa salveze cat mai multe din calea potopului.

Mai putin ea. Ea se ascunsese in podul casei. A stat acolo, ascunsa in lada de vechituri, fara suflare, in timp ce parintii, vecinii si soldatii au venit sa o caute strigandu-i disperati numele. In cele din urma, amenintati de apropierea iminenta a dezastrului, acestia au trebuit sa renunte. Parintii au fost urcati cu forta, intr-un TAB al armatei.
Si dusi au fost.

O liniste extraordinara preluase controlul asupra harmalaiei de mai devreme.
In sfarsit, putuse si ea sa iasa la lumina si sa-si intinda membrele amortite.
Un zambet larg isi facu loc pe chipul ei de copil, parca. Cerul gurii ii cerea cu disperare un strop de apa, iar glandele lacrimale incepura sa elibereze toata rezerva agonisita de ani buni. Celulele micimici, de sub stern, o luara la fuga prin tot corpul si se oprira care pe unde apucara. Cele mai multe se agatasera de sira spinarii, celelalte poposisera la nivelul genunchilor si incepusera sa sape pe acolo.

Fata iesi in fata casei si privi catre imensa vata de zahar ce se apropia.
Cand o vazu suficient de aproape, isi departa bratele de corp, ca si cum s-ar fi pregatit pentru o imbratisare, si inchise ochii.
In momentul urmator simti o puternica lovitura in mijlocul pieptului, iar picioarele ei pierdusera legatura cu pamantul. Capul ii ajunsese undeva la nori.
Brusc, tornada o intoarse cu susul in jos, facand ca toate celulele micimici sa se adune undeva, la baza gatului. O mai invarti de cateva ori, apoi, printr-o miscare brusca, o mana invizibila ii smulse inima din piept si ii lasa trupul neinsufletit undeva, pe malul oceanului.

Trupul fetei a fost gasit in ziua urmatoare, de catre parinti, la cativa kilometri departare de casa. Fata ei avea o expresie senina, iar buzele incremenisera in cel mai fericit zambet.
Inima nu i-au gasit-o niciodata.

Despre: Profetii care se autoindeplinesc

Sigur ca pot sa ma intorc.
Dar de ce sa plec acum?
E traficul asta nebun. Probabil o sa fie foarte tarziu cand ajung inapoi. Si...ma asteapta o zi grea maine...nu stiu cat de mult voi putea ramane apoi. Dar daca zici tu sa plec acum, ce sa fac? M-am dus.

Despre: Fara un minut

De fiecare data ma despart de tine la fix. Si de fiecare data te iau inapoi la fara un minut.
De fiecare data te las in capul scarilor. Si de fiecare data te regasesc cu o treapta mai jos, pe a saptea.
De fiecare data te parasesc urland. Si de fiecare data te regasesc vorbindu-mi pe ton ridicat.

Iubito, stii tu, oare, ca minutul ala impartit la saizeci, nu face o secunda?
Dar inmultit cu saizeci face o eternitate...

Staircase Edit:

Despre: Bunica, de Craciun

Pentru mine nu exista nimic. Cu mine Dumnezeu s-a judecat de cand m-am nascut. Pe mine ma chinuie Duhurile. Vrajmasul! Iadul. Asta-i pentru mine.
Iti pun niste sarmale sa-ti iei acasa?

Despre: Oamenii se iubesc

A1 o iubea, si acum, pe G5. G5 era intr-o relatie cu iubitul ei, C9.
C9 facuse chimioterapie. Odata cu celulele canceroase, insa, i-au fost distruse si niste celule micimici, ce vietuiau la un nivel inferior sternului si erau responsabile cu capacitatea de a simti.
J3 il iubea pe A1. Pe J3 o adora M2 fata de care O13 facuse o obsesie.
Pe O13 il iubea din umbra Z11.

Verisorul lui Z11, Rhett, o iubea pe Scarlett.
Si Scarlett, la randul ei, il iubea pe Rhett.
Aveau chiar si copacul lor, pe care era scrijelit: Rhett+Scarlett=Love.
Acum cativa ani, Rhett si Scarlett au avut un accident de masina in urma caruia au decedat amandoi.
Ca o ironie, masina in care se aflau s-a izbit exact de copacul lor.
Lumea ii plange si acum...

Ascultati povestea Batranului

Sa fie oare imaginea din oglinda cel mai trist lucru, atunci cand esti batran? Faptul ca iti vezi spiritul stingandu-se la capataiul trupului tau, in timp ce tu iti tarasti oasele ca sa urinezi?
Sau privitul unei poze din tinerete? (intotdeauna mi-am imaginat ca in momentul respectiv ti se succed milioane de franturi de ganduri combinate cu o groaza de cioburi de amintiri, cu sute de replici denaturate de senilitate, cu esenta de nostalgie, cu inflacarari si stingeri aproape simultane si cu strans din dinti, la o viteza greu de imaginat de noi, astia aflati pe val. Si cu finalitate intr-un oftat mai graitor decat o mie de cuvinte..)

Sau sa fie incongruenta dintre vointa si putinta?
Sau regretele? Diferenta dintre dat curs si renuntat?
Sau discrepanta dintre asteptari si impliniri?
Procesele de constiinta?
Sau faptul ca s-au dus, pe rand, cei dragi?

Faptul ca ai adunat toata viata o multime de invataminte de care nimeni nu are acum nevoie?
Umilinta sociala la care esti supus? Faptul ca acum trebuie sa ceri in genunchi, dupa ce ai dat cu ochii inchisi?
Sau faptul ca ai luat pozitie, ai controlat situatii, ai decis, ai influentat, iar acum singurul lucru pe care il influentezi e presiunea apei de la pompa din coltul strazii si singura pozitie pe care o iei e cea de asteptare, pe la cozile la compensate, cu obosita aia de rafie in mana?
Faptul ca auzi in privirile semenilor: Ce mai vrei? Ti-ai trait viata. Mai lasa-i si pe altii. Sau chiar faptul ca trebuie sa respiri cu asta. Cu povara gandului ca ti-ai trait viata si mai trebuie sa-i lasi si pe altii.

Sau, poate, faptul ca ai milioane de povesti despre omul care ai fost, pe care nimeni nu e dispus sa le asculte?

Intotdeauna m-au impresionat batranii. Si copiii, da. Dar ei macar au viitorul in fata. Macar o sa poata sa lupte la un moment dat.
Dar batranilor? Batranilor ce le-a ramas? Prezentul mizer si perspectiva mortii...

Oricat de tremuranda ati vedea mana si oricat de plecat capul, cautati privirea batranului si oferiti-i o strangere de mana. O sa fiti surprinsi, poate, cand o sa vedeti ca dincolo de urmele vremii, o sa descoperiti in privirea lui sclipirea din ochii unui copil.

Si tot ce trebuie sa faceti este sa puneti o intrebare deschisa (Si cum spuneti ca a fost atunci cand....?) si apoi sa ascultati.
Pe langa sentimentul de bine, va veti alege, cel mai probabil si cu o multime de invataminte.

Ce va propun, este ceea ce voi face si eu: Haideti sa ascultam fiecare povestea unui batran.
Nu vreau sa initiez o leapsa aici.
E prea trist subiectul pentru a face jocuri cu el.
Eu am sa revin aici, intr-una din zile, cu povestea unei vieti.
Daca vreti sa dati curs, faceti si voi acelasi lucru.
Atentie, insa. Lasati mila la o parte. Mila e legata de constiinta si disonanta cognitiva.
Pe un batran trebuie sa il ascultati cu sufletul.
Apelati la bunatatea si capacitatea voastra empatica si....
Ascultati povestea Batranului.

Despre: Same Shit. Different Day.

"This is your life, and it's ending one minute at a time."
Chuck Palahniuk, Fight Club, Chapter 3

Where is my mind? Check. Snooze. Check. Snooze. Check. Snooze. Check. Suflu. Check.
Ace in ochi. Check. Gol in stomac. Check. Tavan. Check. Lipsa energie. Check. Apa rece. Check. Oglinda. Check. Cearcane. Check. Presiune scazuta la dus. Check.
Tigara. Check. Tigara. Check. Telefon, portofel, tigari, chei. Check.
Reality. Check. Beton stanga. Check. Beton dreapta. Check. Ceata in spate. Check. Vant in fata. Check. Nori sus. Check. Mocirla jos. Check. Bec ars faza scurta dreapta. Check.
Black swan. Check. Zambet formal. Check.
Locul faptei. Check.
"Put your shit together" powered by happy people. Check.
Timp pierdut. Check. Fantome. Check.
Baietii. Check. Fetele. Check.

JsiB. Double-check.
Visele. Rain Check.

Same shit. Check. Different day. Check.

Despre: Dependenta

Stiu ca stafiile astea sunt cele care imi flutura in fata valorile.
Si stiu ca urma bocancului meu se datoreaza puritatii zapezii.
Imi este cat se poate de clar ca am pierdut orice speranta, ca sa apreciez libertatea.
Si stiu sigur ca am renuntat la mult, ca sa imi dau seama la cat de mult nu pot sa renunt.

Cu toate astea, in continuare vad stafii, las urme grosolane prin zapada neatinsa, imi pierd zilnic speranta si renunt la atatea...
Ma gandesc ca, atunci cand o sa incep sa zbor din nou, sa migrez iarna in tarile calde.

Despre: Blogaru' adevarat

Mi-am amintit acu' bancul ala cu Iosiv Sava, in care o reporterita il intreaba:
- Domnule Iosiv Sava, dumneavoastra ce faceti cand nu ascultati muzica?
La care Iosiv Sava raspunde senin:
- Derulez!

Ma gandesc ca asta, in cazul unui blogar adevarat ar suna asa:
- Ce faci cand nu scrii pe blog?
- Comentez! Ha!

Despre: Simt, deci Insist

Insist sa cred ca intr-una din toamnele ce vor veni, nu vor mai cadea frunzele.
Si..ma bucur atunci cand le vad totusi cazand, la gandul ca unele lucruri nu se schimba niciodata.

Insist sa imi doresc ca maine sa fie soare.
Si..ma bucur cand vad ca ploua, pentru ca ma racoresc din nou.

Insist sa obtin ceea ce imi doresc.
Si..ma bucur sa nu obtin, pentru ca mai tarziu imi dau seama ca nu mi-ar fi trebuit.

Insist sa sper ca exista o logica in viata.
Si..ma bucur de fiecare data cand sunt dat peste cap de neprevazut.

Insist sa ma bucur.
Si..ma bucur ca uneori sunt trist.

Ce pot sa spun...Cred ca sunt un tip insistent...

Despre: Pustiu

Nici nu mai stia exact daca se gandea la ea, sau la ideea de ea. Sau la el prin ea. Sau la el...
Incerca sa se concentreze la ce avea de facut. Incerca sa isi puna toata energia in sapa aia.
Ce ciudat. Din toate lucrurile din barca, doar sapa a mai putut fi recuperata. Ironic, oarecum, avand in vedere situatia data.

Se uita in jos, printre broboanele de sudoare ce-i sarau genele si ii incetosau privirea. Si prin perdeaua aspra de praf. Praful ala nenorocit care ii intrase in ochi, in nari, in suflet. Se uita catre locul in care toate dimensiunile timpului s-au unit intr-un singur spatiu. Acolo unde trecutul, prezentul si viitorul serbau reintalnirea lor, dupa aproape treizeci de ani. Acolo. La doi metri sub pamant.

I-a aruncat o privire. Linistea de pe chipul ei contrasta sfidator, parca, cu schimonoselile date de convulsiile si zbaterile din zilele anterioare. A luat-o in brate si a coborat-o usor.
Oricat a incercat, nu isi poate aminti cum au decurs lucrurile in continuare. Urmatoarea imagine pe care o are este cea a momentului trezirii, dupa cine stie cat timp. Era lipit de pamant, cu fata in jos, cu bratele intinse si cu trupul agresat de ploaia rece si nemiloasa. Cu mana dreapta inclestata pe sapa.

Acum, la ceva timp dupa, statea si se gandea: Aici, pe insula asta pustie, ce folos are faptul ca am simtul umorului, ca stiu sa fac surprize, ca am invatat sa relationez eficient cu clientii (ha!), ca am dobandit experienta de viata, ca am invatat sa iubesc, sau sa inteleg ce vrea sa spuna un scriitor dincolo de metafore. La ce ma ajuta toate astea aici, unde trecutul, prezentul si viitorul s-au unit intr-o singura dimensiune: instinct de conservare...?!

Despre: Maniaco-Depresivi

Pentru un schizofrenic, la un moment dat, lucrurile intra in normal. Vorba aia: “Obisnuiam sa aud voci, dar acum suntem ok”
Paranoicii sunt fericiti. Totul se potriveste teoriei. Da asa e, pe tine te-am vizat in insemnarea asta, dar i-am zis "Despre: Maniaco-Depresivi" ca sa nu se prinda lumea.
Obsesivii sunt salvati. Ritualurile ii ancoreaza foarte bine in lumea lor. Ritualurile ii ancoreaza foarte bine in lumea lor. Ritualurile ii ancoreaza foarte bine in lumea lor.
Ferice de cei cu Alzheimer. Uitarea e de cele mai multe ori o binecuvantare. Unde mai pui bucuria redescoperirii…Sunt eu, Druje. Druje, mah, ala de la locul faptei… ala din Timisoara… Ok. Da-mi voie sa ma prezint. Sunt Druje.
Cei cu Parkinson au toate motivele sa fie fericiti. Au descoperit perpetuum mobile pe propria piele, ca sa zic asa…Ahhhh. Te-am rugat sa nu mai bei cafea fierbinte langa mine!
Narcolepticii au placerea de a trage un pui de somn cand au chef. Heei. Mai rezista putin, ca termin imediat. AAaa…te rog..!? Ok. O citesti tu mai tarziu.

Dar cum e pentru maniaco-depresivi?
Pentru astia trebuie sa fie un calvar.

Da, cateodata las vocile sa dicteze cursul evenimentelor.
Si da, stiu ca vecina de vis-à-vis ma vrea, de-aia nu se uita niciodata la mine. De-aia s-a maritat zilele astea cu idiotul ala. E un joc al ei. Joaca tare, recunosc. Stie exact ce-mi place.
Si da, de cate ori plec afara verific: telefon, portofel, tigari, chei.
Si da, ma bucur de cele mai multe ori sa nu-mi amintesc ce am facut aseara.
Si da, m-am obisnuit ca uneori sa-mi tremure mana, dupa multe redbull-uri.
Si, evident, mai dorm pe ici, pe colo.
Si toate astea sunt ok.

Dar cum o sa ma obisnuiesc vreodata cu susjosul asta tampit?

Despre: Miss Taken

M-am uitat in ochii ei. S-a uitat in ochii mei.
I-am zambit. Mi-a zambit.
I-a aparut un fel de sclipire in ochi. Probabil si mie.
Mi-am supt burta. Si-a impins sanii in fata.
Mi-am indreptat spatele. Si-a trecut suvita dupa ureche.
Mi-am umezit buza de sus cu ajutorul celei de jos. Si-a departat buzele.
Mi-am aprins tacticos tigara. A luat gratios o gura din bautura.
A continuat sa ma priveasca in timp ce il saruta dezinteresata pe el, cel care a aparut.
Mi-am intors spatele si am comandat un JsiB. Dublu.

Despre: Indoieli

Cand s-au terminat sucurile de pe masa, M mi-a zis:
Momentul in care incepi sa bei cu adevarat, este acela in care se termina indoielile.

Staircase Edit: Aseara am ras cu pofta la jocul de cuvinte al lui M. Acum, stand si analizand "la rece", imi dau seama ca situatia e usor trista. Daca atunci cand nu mai avem indoieli incepem sa bem cu adevarat, inseamna ca certitudinile la care am ajuns sunt sumbre...

Despre: Drumuri

Cum, oare, te mai regasesti dupa un macaz ca asta? Dupa ce te-mprastii in milioane de parti?

Si cat din tine mai exista cand tragi pe linia moarta?

Despre: Perpetuum Mobile

Incapacitatea noastra de a descoperi absolutul miscarii ne invata cateva lucruri. Cel mai important, dupa parerea mea, este acela ca:
Tot ce poate sa mearga la un moment dat, poate sa nu mearga la alt moment dat.
Momente. Asta e tot ce avem.

What about the rest of the time?...

Despre: Gandesc, deci intuiesc

In sala se auzi musca, apoi verdictul: Nevinovat!
In momentul urmator, linistea mormantala fu ingropata.

Titus, judecatorul, urla cat il tineau plamanii: Linistee! Linisteeee!
In boxa acuzatilor, Felix statea cu privirea in pamant. O imensa dezamagire i se putea citi pe chip.
Cleopatra, fiica lui, se scapase pe ea de emotie.
Familia indoliata era in delir de fericire.
Daria, sora lui Iuda, victima, striga din tot sufletul catre Felix: Mori in iad!
Julieta, sotia lui Felix, injura de mama focului.
Violeta, sora a patra a lui Felix, se facuse alba.
Mama lui Felix, Gloria, era la pamant.
Pe langa zid, Ana se misca libera.
Veronica facea poze.

Nadia facu infarct si cazu din picioare.
Gratiana iesi trantind usa.
In statie, Septimiu, varul lui Felix, se urca in autobuzul numarul 999, condus cu spatele, de Octavian, nepotul lui Iuda.

Langa autobuz, in taxi se afla David, amantul Julietei, care tocmai fusese parasit de iubita lui, Zoe, din cauza relatiei lui homosexuale cu Titus, judecatorul.
Deasupra, survola zona, un balon manevrat de insusi Jules Verne.

Din nava ei din spatiu, mercuriana Terra urmarea, prin ochelari, desfasurarea in timp a evenimentelor.
De pe scaunul alaturat, Omul Invizibil isi nota fiecare miscare a ei, in timp ce se gandea ce s-ar fi intamplat daca Felix era gasit vinovat.

La tonomat canta...

Despre: Linsul pe bot

Nu, nu este vorba despre o descriere grosiera a sarutului frantuzesc.
Este vorba despre vecinul meu.

Bunica vecinului meu facea niste prajituri extraordinare.
Vecinul meu manca in fiecare zi din aceste prajituri si nu se satura niciodata de ele.
Problema este ca acum, batrana s-a dus, Dumnezeu sa o ierte.

Acum, chestia e ca, de cand s-a dus batrana cu colacii, vecinul s-a cam lins pe bot de prajituri. Practic, a trebuit sa-si puna pofta’n cui si sa accepte faptul ca nu va mai pupa el astfel de bucate.
Si asta il rodea pe dinauntru.

Nu trecu mult timp insa, pana cand foamea excesiva ce il chinuia zilnic, senzatia de sete continua si necesitatea impetuoasa de a vizita frecvent toaleta, combinate cu incetosarea vederii il determinara sa mearga la un control medical.
In urma analizelor, medicul l-a anuntat ca sufera de diabet zaharat si ca, daca nu venea la acest control, viata lui putea sa fie intr-un real pericol.
Cu alte cuvinte, mare noroc a avut vecinul meu ca s-a dus la timp baba cu colacii.

Limba romana ne face cunoscut faptul ca nimic nu este pentru totdeauna, in cel mai subtil mod: prin simplul fapt ca intr-una nu se scrie intruna.
Intr-adevar, totul este trecator.
Si asta este un lucru, pe cat de sinistru, pe atat de extraordinar.

Despre: Pay It Forward

Like some other kids, 12-year-old Trevor McKinney believed in the goodness of human nature. Like many other kids, he was determined to change the world for the better. Unlike most other kids, he succeeded!

When someone does you a big favor, don't pay it back... Pay It Forward!

#1 It has to be something that really helps people.
#2 Something they can't do by themselves.
#3 You do it for them, they do it for three other people.
These are the rules when you pay it forward!

Haideti sa vedem daca functioneaza si in realitate!
Cu totii ne-am bucurat de anumite cadouri, favoruri sau surprize placute pe care ni le-au facut altii.
Daca nu va puteti aminti nici un astfel de caz, ganditi-va la oamenii care au murit pe vremea asta acum 19 ani pentru libertatea noastra, a tuturor.
Haideti sa incercam sa dam mai departe acest bine.

Cum?
#1 sa o ajutam, cum putem, pe mama lui Lucian.
#2 sa facem ceea ce Lucian nu mai poate face: sa tratam cu dispret decizia Tribunalului Dolj si cu ignoranta aroganta celor ce se cred mai presus de lege si sa incercam facem din rau bine.
#3 sa transmitem aceasta stare a noastra la cel putin trei persoane care sa o transmita mai departe la alte trei, pentru ca sistemul nostru sa il bata pe al lor.

Stiati?
Sometimes The Simplest Idea Can Make The Biggest Difference!!

Despre: Cascata si Patitu

Era intr-o duminica.

Se aflau amandoi in bucatarie. El ii spunea ei Cascata. Ea lui, Patitu.
Cascata maruntea niste ceapa. Patitul curata cartofi.
Indreptandu-se catre chiuveta, Cascata a alunecat pe gresia lucioasa si, in cadere, a infipt cutitul ce-l avea in mana direct in inima Patitului.
Acesta a cazut, ca secerat si a ramas nemiscat acolo, pe gresia rece, intr-o balta de sange.

Ma intreb: Ce rost avea ca oamenii astia stiau exact cine sunt, daca nici Cascata nu s-a gandit vreodata sa puna mana la gura, nici Patitu sa sufle in iaurt?

Despre: Dispret si Ignoranta

Conditia dispretului este una destul de trista. La fel ca si cea a ignorantei.
In pielea lor, cred ca m-as simti destul de folosit si oarecum putin apreciat.

Tratam dispretul cu dispret cand nu mai avem ce altceva sa dispretuim.
La fel, tratam ignoranta cu ignoranta cand nu mai avem ce ignora.
Cu iubirea, de exemplu, nu e asa. Iubim iubirea si atunci cand nu mai avem ce iubi.

De cele mai multe ori gasim dispretul si ignoranta impreuna.
Fiind totusi, doua entitati separate, le mai gasim si facandu-si de cap pe cont propriu. Ce e drept, sunt cam bolnavicioase situatiile de genul asta.
De exemplu, uneori, desi dispretuim cu toata fiinta noastra o persoana, nu putem nicicum sa o ignoram...dimpotriva, pare ca ceva ne atrage irezistibil catre ea (bine, aici cred ca ar ajuta un leac contra lipsei de astampar, dar despre asta am vorbit deja).
Alteori ignoram o persoana sau situatie, desi nu o dispretuim deloc. Aici, ignoranta este mai degraba o strategie.

Exista si situatii in care tratam ignoranta cu dispret (1), si invers(2).
(1)atunci cand cineva incearca sa te provoace, adresandu-ti insulte,sa zicem, si decizi ca ignoranta este cea mai buna strategie, ajungi ulterior sa te dispretuiesti pentru ca nu ai luat pozitie.
(2) desi uneori ne dispretum pentru slabiciunile sau viciile noastre, tratam cu ignoranta acest dispret si le dam curs . De exemplu, atunci cand, desi in fiecare dimineata te dispretuiesti pentru cat de beat ai fost in seara anterioara si pentru cacaturile ce ti-au iesit pe gura, in seara aceleiasi zile decizi sa ignori acest dispret si sa te imbeti din nou.

Dispretul si ignoranta sunt prieteni de nadejde, in cele mai multe momente ale vietii noastre.
Poate ar fi timpul sa le acordam atentia cuvenita. Sa-i facem si pe ei sa se simta apreciati, pentru ca, pana la urma au fost intotdeauna acolo cand le-am cerut-o.
Si daca, pe alocuri, ignoranta a mai fost ridicata in slavi (vezi: expresia „Ïgnorance is Bliss”), dispretul nu a fost niciodata pus la loc de cinste.

De aceea, propun sa declaram o anume zi din an in care sa-i sarbatorim.
Eu as alege data de 31 decembrie. Mi se pare cea mai proasta zi din an. O dispretuiesc, ca sa zic asa. De aceea, am sa o tratez cu ignoranta, dormind pana pe 1 ianuarie.
1 ianuarie, asta da zi! Un nou inceput & shit. Hm, daca ma gandesc mai bine...

Despre: Fonturi

dac-ai putea fi un font pe care l-ai alege sa fii?
hm..
acu un timp
kiar stiam
lucida console
stai sa verific
da asta era
acu nu stiu
ceva luuuung si subtire
mi ar placea sa am longilimi pe hartie
si poate si usor grasut
sa nu se kinuie nimeni sa ma citeasca
ti-ar placea sa te italiceasca, sa te incline din cand in cand?
nu stiu
as vrea sa fiu la fel
sau sa cresc..
tu?
eu as vrea sa fiu comic sans ms
si mi-ar placea sa beneficiez de toate posibilitatile
mi-ar placea uneori sa fiu bolduit
dar doar uneori
cateodata sa fiu inclinat
cateodata sa fiu centrat
uneori sa fiu justify-at
si da
uneori sa cresc
alteori sa ma fac mic
alteori sa fiu alb pe hartie alba sa nu ma vada nimeni, etc...
cred k e fain sa fii font, nu?
depinde..
daca e cum spui tu mai sus, da..
dar daca depinzi de altii..care scriu afise electorale cu tine?
in al cui office ti-ar placea sa fii?
berberova
sau un fotbalist, da
in officeul lui voiculescu
in officeul tau.
in multe...
ia uite cum ar fi in al lui Billy Corgan

Despre: Un nou inceput

Pentru ca tot se apropie sfarsitul anului (si, in plus, mai e si luni astazi), am decis sa vorbesc despre treaba asta. Despre “un nou inceput”, ca stare de spirit.

Ce inseamna un nou inceput?
Dupa parerea mea, e un cheat, o stare de spirit falsa, care te ajuta sa treci mai repede peste lucrurile cu care, daca nu te confrunti pana le rezolvi si nu inveti ceva din asta, o sa ajungi mai departe sa nu poti rezolva alte nivele ale jocului. Si atunci o sa incepi sa cauti un alt cheat, un nou sfarsit de an, o noua zi de nastere, o noua zi de luni, un alt oras, o alta viata, un alt "salvator", un alt grup de oameni, si tot asa, pana cand ajungi sa termini jocul cu satisfactia stirbita de cunoasterea adevarului despre calea parcursa.

Intotdeauna m-am mirat ca unii sportivi se dopeaza. Ma intrebam, oare care este satisfactia lor, la sfarsit, cand castiga? Oare cum se uita in oglinda cand isi admira medalia atarnata la gat? Oare cat de greu atarna medalia aia?
Cu timpul, insa, mi-am dat seama ca exista oameni pentru care nu conteaza nimic altceva decat sa castige. Indiferent de metoda. Si oameni pentru care modul in care sunt perceputi de catre altii inseamna totul. Ei se percep pe ei prin altii. Probabil aici nici macar de ipocrizie nu mai putem vorbi, pentru ca oamenii astia ajung sa creada ca sunt asa cum ii percepe lumea. Ajung, practic, sa creada in minciuna lor. Si asta ii duce mai departe.
Dar..pana unde, oare?

Un nou inceput inseamna incapacitatea de a face pace cu esecurile personale, de a face o autoanaliza obiectiva, de a cauta cauzele problemelor. Un nou inceput inseamna a trata efecte. Inseamna a ne pune speranta in exterior.
De ce sa avem nevoie de “luni” ca sa ne lasam de fumat? De ce sa avem nevoie de “1 ianuarie” ca sa fim mai buni? De ce sa avem nevoie de emigrare ca sa trecem peste esecurile sentimentale? De ce sa avem nevoie de o "alta", ca sa realizam ca putem trece peste "aia"? De ce sa cautam intotdeauna salvarea in exterior?

Sa fim oare atat de slabi incat sa nu ne putem uita in noi si sa acceptam ce vedem si sa incercam sa reparam acolo ceva?

Noi, oamenii, suntem si urati. Daca nu reusim sa acceptam asta, vom cauta intotdeauna noi inceputuri. Si viata ne va fi goala de substanta. Vom trai in mirajul superficialului. Ne vom invata muschii fetei sa ne ridice colturile gurii in loc sa zambim cu sufletul!

Personal, ca stare de spirit, intotdeauna voi prefera o depresie sanatoasa unui nou inceput bolnavicios.

Despre: Doruri care dor

Pentru ca am fost introdus in leapsa urbana, am sa enumar si eu, la intamplare, cateva doruri de-ale mele, cu bullet-uri, ca am vazut ca asa e modelul.

Am sa incerc sa nu ma repet, tinand cont ca, in general, textele mele sunt cam presarate de doruri.

Sa vedem. Mi-e dor de...
· tampeniile ce le faceam iarna, cand era zapada cu adevarat, cum ar fi cea in care aruncam cu bulgari (da bulgari, nu bvlgari) in geamuri pana ieseau proprietarii si apoi aruncam in ei si fugeam
· zilele lungi, cum erau altadata, care acum parca intra din ce in ce mai mult la apa
· vremurile in care cereai prietenia unei fete, nu o duceai direct acasa, din club, sa i-o tragi
· a simti o apasare daca trec de doua ori la rand cu stangul peste o crapatura din asfalt
· o cantare cu chitarile cu Horica si cu tot caminu’ 15 in jur
· casa lu’ Ionut unde bateam la tobe si ne-am facut trupa rock
· inghetata Polar
· a fluiera prietenii la geam in loc de a le da bip pe mobil
· fata lu’ Dani, cand a alunecat pe minge si a facut cateva flick flack-uri in aer si s-a ales cu porecla Cascadoru’
· Moni care o vrut sa faca mosh si s-au dat toti la o parte si si-a rupt clavicula si apoi radeam, dupa ce i-au prins niste inele pe umeri, ca era parca tot timpul cu ghiozdanul in spate
· campionatele zilnice de baschet din curte de la 24
· momentele in care noi, baschetbalistii ii bateam pe fotbalisti la fotbal si mureau de ciuda si cand dadeam gol urlam ca disperatii si fugeam la coltul terenului si ne scoteam tricoul si ne puneam in genunchi si ne faceam cruce, ca fotbalistii
· trip-urile in care faceam talk show-uri cu Mircea Stralucescu si Jean Vladoiu, da’ nu fotbalistu’, arhitectu’
· vremurile de inceput din "Dialog", cand jucam "Pac-Pac" in timp ce vorbeam cu clientii, eu fiind Dolph Lundgren cu o banana pe post de pistol
· oamenii aia, cum erau si nu astia cum or devenit
· frica de a fi prins
· teatrele din Bucuresti
· OSUT si implicare fara interese financiare
· Trip (catelul)
· zilele pierdute in bar la U, jucand Tarnim cu orele
· Subway
· speranta (si nu, nu moare ultima)
· lipsa de ipocrizie a oamenilor
· chef de viata
· a imi pasa, de a ma implica, de a scotoci si a descoperi
· a plange cu lacrimi de crocodil si a rade cu gura pana la urechi
· a simti Craciunul Craciun si duminica Duminica

Ma bucur, insa, ca nu mai imi este dor de lucrurile de care imi era dor inutil.

Acum, ca am facut constatarile la locul faptei, sa investigam putin si persoanele implicate.
Sa vedem ce (si daca) au de declarat Camelia, Radu si Richie.

Despre: Culori

Intr-una din obisnuitele zile gri ale mele, cam in jurul unei ore verzi, m-a sunat o prietena albastra si mi-a propus sa scriu despre culori . Zice ca e curioasa care e perspectiva mea asupra acestora. Asupra rozului , de exemplu.

Pentru o persoana care si-a decorat tot apartamentul in alb si negru , cu cate un strop de culoare, (de exemplu rosu) pe ici, pe colo, asta e un subiect destul de greu.
Am inceput sa ma simt putin galben cand m-am apucat de scris.

Ma gandeam sa scriu ca violeta mi-este inima, dar suna a plagiat, asa ca am lasat-o balta si am inceput sa mananc o portocala portocalie.

Mi-e ca am sa o dezamagesc, pentru ca mie nu imi plac culorile, luate asa, separat.
Mie imi plac combinatiile, nuantele, pastelurile si petele.

In plus, asa dor mi s-a facut de un incolor...
Cred ca ma pun sa ascult niste IPR...

Despre: Preconceptii

Aceste doua Spam-uri, primite zilele astea m-au pus pe ganduri.
Oamenii astia s-au straduit. M-au informat de reducerile pe care le promoveaza, mi-au facut oferte avantajoase, iar acum, ma informeaza ca am fost un bou si ca mi-a expirat discount-ul.

Puteam sa am o gramada de Rolex-uri luate la preturi de nimic. Poate puteam chiar sa le revand si sa ma imbogatesc. Dar nu, eu am tratat cu Shift Delete toate ofertele lor. Si oamenii chiar erau seriosi. Altfel, de ce sa se chinuie sa ma anunte ca NU mai am discount!?

Si uite asa, am inceput sa ma intreb:
Daca puteam pana acum sa am deja un organ pana la pamant, un libido pana la cer, multe prietene de prin tari defavorizate si o rezerva consistenta de Viagra luata cu 89% reducere, pentru batranetile mele?

Noroc ca nu e totul pierdut. Sunt inca multe oferte de onorat.

Abella, Marcie, Robertina: Pazea, ca vin!

Despre: Aceste vremuri

Pur si Simplu, nu imi dau seama cand si de ce am incetat sa cautam Puritatea si Simplitatea.

Si ne-am vandut sufletul Diavolului...

Despre: Incredibil

Inspirat de PANOUL de la Complexul Dracula, cu reclama la restaurantul DISCRET!, si de reclamele in care ti se spune ca au DE TOATE si NU NUMAI,
zic si io:

ABSOLUT totul este credibil.
MAI PUTIN piesa asta, cand plutesti (nu conteaza metoda):

This really is Fucked Up!

Despre: Sfidare

M-am intalnit azi cu Zana Buna.
Avea tocul uneia dintre cizme blocat in crapatura dintre doua dale.
Dupa ce am ajutat-o sa se elibereze, mi-a zis:
- Pentru ca ai fost bun cu mine, te voi rasplati. Iti poti pune o dorinta, orice dorinta, iar eu ti-o voi indeplini.
- Doar una?
Am plusat putin. La urma urmei, de cate ori ti-e dat sa intalnesti Zana Buna? N-aveam nimic de pierdut.

- Da, doar una. Asa merg lucrurile. Asa ca, gandeste-te bine.
M-am gandit putin, apoi i-am zis:
- Imi doresc ca, de acum inainte, sa mi se indeplineasca toate dorintele.
- Mda, trebuie sa recunosc, ai ales bine. Ok, de acum inainte ti se vor indeplini toate dorintele.

Nu-mi venea sa cred.
Deja incepusem sa ma gandesc la mii de lucruri, cand m-a pus naiba sa o intreb:
- Auzi, Zana Buna, dar cum se face ca tu, cu toate puterile astea magice, ai ramas blocata intre dale?
- Pai, nu stii? Eu nu am puteri magice legate de mine, doar de altii. Nu pot sa-mi indeplinesc mie dorintele. Sunt doar un angajat in slujba cetateanului...

In momentul urmator m-a apucat o mila profunda fata de aceasta fiinta tragica, menita sa satisfaca poftele tuturor si incapabila sa faca ceva pentru ea insasi. Asa ca, i-am spus:
- Uite cum facem. Eu pot sa-mi indeplinesc toate dorintele de acum inainte, asa ca, prima am sa ti-o cedez tie. Pune-ti ce dorinta vrei. Imi doresc sa ti se indeplineasca.
- Esti sigur? M-a intrebat ea.
- Bineinteles!
- Ok, atunci imi doresc ca, de azi inainte sa nu mai fiu Zana Buna, ci o persoana normala, care nu poate indeplini dorinte.

Si uite-asa s-au dus dracului toate dorintele mele....

Va zic, atentie la ce va doriti!

Despre: Nostalgie

Continuand, oarecum, insemnarea anterioara: inainte, catre ce?
Tata lu’ O avea o vorba, zice ea. Si anume: Sa mergem inainte, pentru ca inainte era mai bine!

Despre asta e nostalgia. Despre trecut si viitor. Despre viata si moarte. Si nimic altceva.
Eu cred ca nu are legatura nici macar cu natura sentimentelor. Ci, pur si simplu cu viata, care a fost, si moartea, care urmeaza.

Mi-e dor chiar si de lucrurile pe care le detestam inainte. Mi-e dor de capacitatea mea de a detesta lucruri. Mi-e dor de „inainte”.

Cata parsivitate...

Despre: A trai din amintiri

O intamplare povestita astazi de Costi a pus foarte clar punctul pe "i".

Zice Costi ca, la un moment dat, demult, se plimba cu fosta lui prietena (actuala sotie) prin Orsova, pe malul Dunarii.

Dintr-o data, a auzit sunetul unor pasi rapizi, venind catre ei, din spate.
Apoi a simtit o mana pe umar.
S-a oprit si s-a intors sa vada despre ce este vorba.
In fata lui a aparut un domn inalt, tuns "periuta" si oarecum solid, urmat la ceva departare de un altul, mai slab.

Cel solid a vorbit:
- Ce faci fraiere? Te uiti in spate?
- Poftim? A intrebat Costi.
- Ai trecut pe langa noi si te-ai uitat in spate. Esti smecher, sau ce? Te sparg, fraiere!

Cum s-au intamplat lucrurile mai departe, e mai putin important.
Important este ca, la sfarsit, Costi a castigat respectul profund al celor doi. (Costi are centura neagra la Goju Kai, by the way)

Ce putem invata de aici:
1. patesti lucruri nedorite daca te tot uiti inapoi
2. confruntandu-te (si nu ignorand) cu ce e in urma, poti merge mai linistit inainte.

GO Maasai! GO Maasai!

Despre: Domnisoara N si compromisuri

De atunci, intalnirile noastre saptamanale, la ceai, devenisera un adevarat ritual. Ne intalneam joia, seara, de fiecare data la o alta cafenea, discutam cam doua ore, apoi urma plimbarea de jumatate de ora prin parc. Seara se sfarsea in fata portii casei domnisoarei N.

Foarte triste imi erau saptamanile in care, dintr-un motiv sau altul, nu reuseam sa ne intalnim. Si sunt convins ca si ea simtea la fel. De unde vine aceasta impresie? Din tonul folosit in biletelul prin care ma anunta. Domnisoara N nu suporta mijloacele moderne de comunicare. Le folosea doar in caz de necesitate stringenta. Locul intalnirii mi-l comunica in scris, printr-un biletel pe care il gaseam in cele mai ciudate locuri: in stergatorul de parbriz al masinii mele, in cutia postala, sub forma de mesaj verbal la barmanul din ultima cafenea in care fuseseram... Odata m-a oprit un cersetor pe strada si mi-a comunicat mesajul ei. M-am uitat in toate partile, dar chipul ei nu era de gasit niciunde.

Ora mi-o comunica doar daca era alta, fata de ultima intalnire.
Intr-o zi, am gasit un biletel chiar in usa apartamentului meu. Initial m-am gandit ca este o instiintare de la Electrica, asa cum mi se intampla la fiecare doua luni. Cand am auzit insa sunetul iritant al frigiderului, l-am citit.
Niciodata nu se exprima direct. Intotdeauna folosea coduri sau metafore. Imi placea lucrul asta. Inainte de citirea fiecarui biletel imi aparea un zambet in coltul gurii, cand ma intrebam: „Oare de data asta ce-a mai nascocit?”
Mesajele erau de genul: „Whiskey in the Jar. Dublu.” Asta insemna „Ne intalnim la Irishul mare”. Sau „Time is on your side” – Time Cafe. Sau „Fear of the Dark” – e clar unde.

Povesteam cele mai ciudate lucruri la intalnirile astea: impresii despre viata, intamplari recente, trecute, frici, sperante, trairi intime.
Eram fiecare ca un fel de Alter Ego al celuilalt, caruia ii impartaseam totul, asa cum te-ai uita intr-o oglinda si ti-ai recunoaste toate slabiciunile si trairile in fata ta. De aceea si deveniseram, practic, dependenti unul de celalalt. Ne incredintaseram unul altuia cele mai de pret lucruri ale noastre. Ne incredintaseram pe noi, unul altuia. Si ne tratam. Da, asta faceam. Ne tratam sufletele. Pentru ca amandoi duceam poveri grele din trecut.

Intr-una din intalnirile astea am aflat si despre alergia domnisoarei N.
A fost o veste devastatoare pentru ea. Practic, s-a croit brusc, intre ea si orizont, un imens gard de sarma ghimpata tesuta des. Din acel moment a batuit goala, prin viata.

O intamplare ce mi-a povestit-o, m-a amuzat si m-a speriat, deopotriva, foarte tare.
La un moment dat, incepuse un fel de relatie cu un anume domn E.
Fusese frumos la inceput: plimbari, batai cu perne, vata pe bat in parcul de distractii, gadilat in pat, bungee jumping impreuna. Clasicele.
Dupa scurt timp insa, el a disparut. Bine, fizic era acolo, insa era tot mai preocupat de munca lui, tot mai prins de cifre si strategii, incat aproape ca nici nu o mai observa prin casa pe domnisoara N. In zadar au fost toate discutiile. El continua sa o asigure de fiecare data ca este ceva temporar, insa pe masura ce timpul trecea, domnisoara N isi dadea seama tot mai clar ca asa va arata relatia lor de acum inainte. Si nu avea de gand sa tolereze asa ceva.
Astfel, intr-una din seri, pe cand el era prins in fisierele lui, ea s-a apropiat usor, din spate, l-a prins cu mana stanga de frunte, i-a lipit capul de pieptul ei si i-a presat cat a putut de tare, pe nas, cu cealalta mana o batista imbibata cu cloroform. Anestezicul si-a facut efectul instant.
Peste cateva ore, domnul E s-a trezit pe scaunul mobil, de la calculator. Picioarele ii erau legate unul de celalalt si, impreuna, de piciorul scaunului. Mainile ii erau legate strans la spate. O franghie puternica ii tinea trupul strans lipit de scaun. In fata lui era o masuta pe care se afla o perna mare si un bat cu vata de zahar, roz. De partea cealalta a masutei ii zambea ea, domnisoara N.
- Ce se intampla? Ai inebunit? Dezleaga-ma.
- Dragul meu, iti amintesti cum era la inceput?
- N, inceteaza si dezleaga-ma.
- Exact cum credeam. Ai uitat. Am sa iti amintesc eu.
In momentul urmator, domnisoara N lua cu ambele maini perna de pe masuta si il izbi cu toata puterea in fata. Rotile scaunului o pornisera cu viteza in spate si il oprira pe acesta in perete. Ea se apropie din nou:
- Mai stii? Bataile noastre cu perne?
Si il mai lovi odata cu perna peste obrazul drept. Scaunul se inclina, gata gata sa cada. Dar ea il prinse. Lua vata de zahar de pe masuta si o indesa in cavitatea bucala a domnului E, inainte ca acesta sa poata scoate un sunet.
- Da, iubitule. Vata pe bat. Iti amintesti parcul de distractii?
Si incepu sa invarta scaunul cat putea de repede, pana ce il ameti complet pe domnul E.
- N, te rog, inceteaza. Am prins ideea. Ai dreptate.
- Imi pare rau domnule E, dar e prea tarziu.
Incepu sa il gadile fara oprire. Rasul isteric si urletele acestuia ii aratau ca face ce trebuie. Se opri doar atunci cand domnul E era complet alb la fata, pe punctul de a lesina.

Si pentru ca razbunarea nu era completa asa, pastrase piesa de rezistenta pentru sfarsit. Isi facuse bine temele. In timp ce el era sub anestezie, a introdus in player un cd cu o singura piesa inregistrata, a setat aparatul pe repeat si a dat volum maxim la boxe. Tot ce mai avea de facut acum era sa dea play.

Indreptandu-se catre aparat, ridica geanta cu lucrurile ei, se uita peste umar la domnul E si ii spuse:
- Cu bine, domnule E!
Apasa butonul de play si porni catre iesire. In urma ei ramase Celine Dion, sa-l asigure pe domnul E ca „Her heart will go on!”. De zeci si zeci de ori.

Domnul E nu a mai vazut-o niciodata pe domnisoara N de la acea intamplare.
Iar eu am avut un cosmar pe cinste in noaptea cu pricina.

Despre: Descurajare

- O apa, te rog.
- Plata sau minerala?
- Plata.
- Sa fie cu gheata sau fara?
- Fara gheata.
- Lamaie?
- Nu.
- Pahar?
- Nu, as dori din sticla.
- Doresti si un pai?
- Auzi...da-mi mai bine un JsiB dublu, sec.
- Ok, imediat.

Ma gandesc ca de-aia se zice ca e greu sa te lasi de baut....

Despre: Discriminare

Ceva in neregula cu una din aceste imagini?

Cautand astazi prin niste lucruri prafuite de trecerea vremii, am descoperit catalogul Panini, cu fotbalistii participanti la mondialele din "Italia 90".

Mi-am amintit bucuria din seara in care maica-mea mi-a adus catalogul si o cutie cu 100 de plicuri a cate trei abtibilduri. Am stat aproape toata noaptea si am grupat jucatorii pe echipe, am pus deoparte dublurile pentru schimburi, m-am extaziat de cate ori am "prins" cate un roman sau un jucator foarte popular. Am lipit apoi cu atentia unui genist abtibildurile in catalog, sa nu cumva sa gresesc sau sa-l lipesc stramb pe vreunul. Apoi, in zilele urmatoare, au urmat schimburile de fotbalisti cu baietii de la bloc si de la scoala, pana cand l-am completat in totalitate.
Foarte mandru am fost de acest catalog. Dovada e clara. Il am si acum.

Cum spuneam, l-am redescoperit si am inceput sa il rasfoiesc.
Pe prima pagina apare un abtibild cu o minge de fotbal sub care scrie ITALIA ’90, cupa, o arena stilizata si mascota turneului: Ciao (forma unui om desenata in rosu-alb-verde, cu o minge pe post de cap).
Urmeaza apoi o pagina cu programul complet al turneului si patru abtibilduri cu Ciao in diverse ipostaze (dribland, sutand, etc).
Urmatoarele trei pagini sunt dedicate stadioanelor si oraselor. Asta inseamna ca pe fiecare dintre ele apare cate un abtibild cu stadionul, langa care se gaseste unul cu o imagine reprezentativa a orasului respectiv.
De asemenea, pe fiecare din aceste trei pagini apare si Ciao (in total de cinci ori). Urmeaza apoi prezentarea echipelor. Majoritatea echipelor au cate un abtibild cu fiecare jucator, unul cu intreaga echipa si unul cu stema federatiei din tara respectiva (in total 19 abtibilduri, din care 17 cu jucatori). Si doua pagini dedicate.

Nu aiurea spun ca "majoritatea" echipelor. Exista cateva echipe, si anume: Camerunul, Costa Rica, Emiratele Arabe Unite, Coreea de Sud si Egiptul, care au la dispozitie o singura pagina dedicata , doar 16 jucatori prezentati, si, atentie: cate doi jucatori pe abtibild. Deci: il avem de 10 ori pe Ciao, toate stadioanele si orasele. Si la astia s-a terminat hartia?
Imi si imaginez dialogul din board-ul de la Panini:
"- Am facut un proiect, dar catalogul iese mai gros cu 5 pagini fata de estimarile noastre. Cum procedam? Renuntam la cativa Ciao si la imaginile cu orase?
- Ai luat-o razna? Ciao e un simbol! La fel si orasele in care se desfasoara turneul. Ia da-mi o lista cu participantele. A, pai e simplu. Pe arabetii, negrii si galbejitii astia, ii punem cate doi pe abtibild. Da-i dracu’. Sa se bucure ca apar!

- Geniala solutie, domnule Patronule."

Zis si facut.
Mai precis, de pe un abtibild al Romaniei, ne facem idee despre imaginea jucatorului Bumbescu, de exemplu.
De pe unul al Egiptului, un alt exemplu, iti zambesc fericiti: Ibrahim Hassan si Ahmed Ramzy.

Sa analizam mai departe:
Bumbescu al nostru se duce acasa si le arata tuturor vecinilor lui din banie abtibildul cu el si le zice mandru: "Uite, asta-s io! Fusai la Italia, ba!"
Si vecinii: "Da? Uaaaa. Da, ma, tu esti. Ce bine iti iesi poza, verica", etc.

Da’ Ibrahim asta, cum procedeaza?
Se duce la fiu-su si ii zice:
"- Uite, tata o fost la mondiale.
- Da? Si Ramzy cine e?"
Sau poate ca Ibrahim nu-l suporta pe Ramzy.
Sau poate nevasta lui Ibrahim l-a inselat la un moment dat cu Ramzy. Ce face in cazul asta? Taie abtibildul in doua? Ce se intampla daca Ibrahim a jucat slab la mondiale? Ce-o sa zica toata lumea? Uite-l pe Ramzy, cu idiotul ala de Ibrahim?

Si, chiar si asa, la pachet cu Ramzy, Ibrahim trebuie sa se considere un caz fericit. Cine este al 17 lea jucator al Egiptului, n-avem cum sa stim. Cum or fi ales astia de la Panini la cine renunta, nici atat.

Ma gandesc la imaginea actuala a Romaniei in Italia. Daca s-ar tine acum mondialele la italieni, noi cate pagini am avea dedicate, oare?

Nu-i frumos. Rusine Panini, pentru aceasta discriminare. Si pentru ca mi-ai distrus bucuria de a rasfoi amintiri frumoase din copilaria mea!

Despre: Papagali, fantome, discuri, soareci si domnisoara N

Priveam extaziat la extraordinara paleta de culori si la unduielile ce se desfasurau in fata ochilor mei. Ajunsesem departe, departe de tot, intr-un loc in care...Brusc, o voce calda, oarecum familiara, mi-a intrerupt visarea.
- Papagalii. Ei conduc ostilitatile pe aici.

Mi-am intors privirea.
Parul carliontat, negru, zburda liber pe umerii ei goi.
Purta o rochie de seara neagra, lunga, din tafta cu decolteu aproape patrat. Bretelele inguste, dar nu subtiri, erau gandite, parca, pentru umerii ei. Croiala in clini si broderia alba, simpla, cu motiv floral, silueta perfecta si sanii firavi, tradati parte de ondulatiile usoare ale decolteului, parte de imaginatia mea, o faceau sa para ireala.
- Fantoma! Ea a fost prima victima, continua ea.

Priveam impietrit miscarile divine ale buzelor ei pline, de un rosu iritant pentru retina mea sensibila. Sensul cuvintelor ei a ramas sa se joace cu degetul mic al piciorului meu stang, undeva, in aer..Caldura vocii ei, insa, s-a fixat intai pe vertebrele mele superioare, iar de acolo a inceput sa coboare incet, incet...Putea, foarte bine sa-mi spuna: mmm, mm, mmmmm, m.
Dar ea a continuat:
- Apoi a urmat discul!

Parfumul floral pe care-l emana, parca, din toti porii si mirosul de fosfor proaspat ars, combinat cu fumul tigarii pe care tocmai mi-am aprins-o, din motive evidente, invaluia intr-o poveste, parca, acest context ciudat al vietii mele...
Domnisoara N vorbi din nou:
- Vin in fiecare seara aici, si intotdeauna privesc acest acvariu. Ma relaxeaza.

Palma dreapta i se desprinse de trup printr-o miscare plina de gratie. Degetele ei lungi si subtiri mangaiau coardele unei harpe imaginare in timp ce imi arata vasul din fata noastra. Privirea ei verde intersecta intunericul ochilor mei, in timp ce continua sa vorbeasca:
- Acum trei zile, alaturi de toti acesti pesti, mai inotau un peste fantoma si unul disc. Ieri, fantoma a disparut. Astazi, nu mai este nici discul. Iar pestii papagal par tot mai satisfacuti pe zi ce trece. Ei au facut-o. Ei i-au "curatat". Sunt sigura de asta!
- Eu...am o...sensibilitate fata de soareci...am ingaimat eu, mai mult pentru mine.
- Soareci? Cum se face?
- Imi par ca se aseamana foarte mult cu noi, oamenii, am continuat eu. Gandeste-te la soarecele asta, despre care zic, intr-o roata. Cineva l-a pus acolo si i-a spus: "Pedaleaza!" Cine? Nu-si mai aminteste exact. A fost foarte, foarte demult. Stie doar ca nu a avut nici un cuvant de spus. Nu-si mai aminteste nici motivul pentru care ar trebui sa pedaleze. Nici daca l-a stiut vreodata....Tot ce-si aminteste este ca la un moment dat, cand s-a oprit din pedalat, roata l-a dat complet peste cap. De mai multe ori. N-a fost cel mai placut lucru. Pastreaza si acum cicatricele acelei nopti. A trebuit sa reinceapa sa pedaleze asa, lovit cum era, intai mai incet, apoi din ce in ce mai repede. I-a fost frica de ce i s-ar putea intampla daca ar ramane inert...De atunci a pedalat fara oprire. Singurele lui libertati sunt de a pedala mai sus sau mai jos pe roata, alegerea vitezei cu care pedaleaza si...
- Opreste-te! Ma intristezi!

Intr-adevar, m-am lasat prins de povestea mea si am scapat din vedere tristetea ce incepuse sa-i chinuie chipul.

- E o poveste trista, asta, a soarecului tau, a continuat ea. Insa, tine cont: El este singurul care poate face roata lui sa se invarta!
Dar nu as vrea sa mai dezbatem pe tema asta, pentru ca ma intristeaza.
Mai bine spune-mi: iti place ceaiul?