Despre: Numaratoarea demonilor

Asa cum i se intampla in fiecare zi, seara, clipa, vedea in fata ochilor ghemotocul de om cu fata schimonosita de plans.
Oare presimtea aceasta creatura minuscula ruptura, sau era doar frigul de afara de vina? O intrebare ce si-a pus-o de milioane de ori in acesti trei ani ce au trecut de la momentul in care a lasat-o acolo, pe treptele bisericii..

Isi amintea cu precizie fiecare miscare.
Cu mana stanga o tinea la piept. Chipul ei firav ii atingea pielea gatului, facand ca umezeala rece a nasucului sa ii dea fiori in tot corpul. Restul trupului ei micut era infasurat in totalitate intr-un cearceaf alb.
Cu mana dreapta scotocea in buzunarul hainei dupa un servetel. In sfarsit il gasi. Il mototoli intai in mana, apoi, cu miscari foarte lente si apasate ii sterse intai nasucul, apoi gurita si, in cele din urma ochisorii.
Cu amandoua mainile o stranse cat putu de tare la piept, apoi o cobori incet incet, pana ce albul cearceafului atinse raceala treptelor.
Nu ii pusese nici un nume, dar, in sufletul ei o va striga Maria. Maria, numele ei. Pentru ca era o parte din ea.
Se apleca asupra micutei, o saruta pe obrazul stang, apoi ii sopti la ureche:
"O sa fie bine, Maria. Ai sa vezi. Totul o sa fie bine."

Arunca o privire in jur, isi facu cruce si pleca grabita catre vantul ce ii batea in fata, transformand umezeala lacrimilor intr-un bisturiu bine ascutit. Tot ca un bisturiu, ii cresta urme in suflet fiecare strigat al fetitei lasate in urma.

Un afis viu colorat ii capta brusc atentia acum, in timp ce mergea fara directie pe strada. O casa galbena, un loc de joaca pentru copii, o alee cu flori si un text: "Gradinita HabarNam. Copilul tau este pe maini bune!"

Ochii i se umplura de lacrimi.


Fiecare cu demonii lui.
Dar, oare, ce ne da putere sa mergem mai departe?
Speranta ca o sa fie bine? Gandul ca se poate si mai rau? Faptul ca ne vedem parintii in viata sau ca ne amintim momentele petrecute impreuna, cand traiau? Crezul ca exista suflete pereche? Reusitele din viata profesionala? Dumnezeu? Muzica? Prietenii? Alcoolul? Mangaierile? Instinctul de conservare? Speranta ca intr-o zi, totul se va sfarsi?

Tot ce putem face este sa ne numaram demonii, sa-i privim in ochi, sa ii mangaiem pe cap si sa ii punem sa se tina de manuta cu protectorii nostri. Doi cate doi, ca la "gradi". Si sa speram ca in timp, protectorii nostri le vor da din bunatatea lor.Trebuie sa speram!

Eu unul, mi-am numarat demonii. Nu sunt putini, e drept.
Ce ma tine in viata?
Speranta ca o sa fie bine, gandul ca se poate si mai rau, mama si bunica mea, crezul ca exista suflete pereche, reusitele din viata profesionala, Dumnezeu, muzica (Thank God for The Music), prietenii, alcoolul, mangaierile, instinctul de conservare, speranta ca intr-o zi, totul se va sfarsi....

Si faptul ca viata are un fel al ei, inexplicabil, de a te lua pe sus atunci cand te astepti mai putin.
Si parasutele lu’ Coldplay!